Mar 29 2012

Saptamana Altfel pentru profesori

Adaugat in Pentru profesori, Resurse educatie financiaraNiciun comentariu

Ne bucurăm  că v-aţi alăturat echipei care beneficiază de educaţie financiară şi antreprenorială în cadrul “săptămânii altfel”, inclusă pentru prima oară în acest an în programa şcolară de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Programul, intitulat “CONTează pe educaţie” este susţinut în exclusivitate de Banca Transilvania, pentru care investiţiile în educaţie reprezintă o prioritate a acţiunilor sale de implicare socială.

Organizatorii acestui program, Şcoala Internaţională Cluj, reprezentată de Prof. Dr. Cornelia Vlad, iniţiatoarea proiectului şi Burcash ™, prin Eusebiu Burcaş, trainer financiar şi fondatorul primului program independent de educaţie financiară din România vă asigură sprijinul lor pe durata întregii săptămâni.

“CONTează pe educaţie” este conceput după modelul programului „My Money Week”, proiectul fiind lansat în premieră în România în mai 2011 la Şcoala Internaţională Cluj, după model britanic.

Veţi avea ocazia, printre altele, să coordonaţi un exercițiu de tranzacționare pe bursă, pe o platformă pusă la dispoziție de Bursa de Valori București cu sprijinul companiei Intercapital Invest pentru elevii dumneavoastră, cu scopul de a înțelege cum funcționează mecanismul piețelor de capital. Activităţile propuse includ şi o zi dedicată orientării în carieră, crearea unor evenimente cu scopul strângerii de fonduri si, bineînţeles, concursuri atractive.

Suntem conştienţi de faptul că educaţia financiară are un rol esenţial în succesul profesional şi personal al elevilor, ajutându-i să înţeleagă concepte de bază legate de mediul de afaceri, de investiţii sau de gestionarea finanţelor personale. De aceea  suntem încăntaţi să vă avem alături în acest demers.

Vă urăm mult success!

Comentarii si reactii

Nu sunt comentarii

Adauga comentariu aici

XHTML: Poti folosi aceste tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ce spun elevii  > Inscrie-ti scoala  > Forum  >